Fişierul intrare/ieşire:comp.in, comp.outSursăOJI 2011 clasa a 8-a
AutorAlin BurtaAdăugată defrancuCristian Francu francu
Timp execuţie pe test0.1 secLimită de memorie2048 kbytes
Scorul tăuN/ADificultatenormalnormalnormalnormalnormal

Vezi solutiile trimise

Comp (clasa a 8-a)

Locuitorii planetei Eudora folosesc o reprezentare mai ciudată a numerelor naturale, astfel că orice număr natural va fi scris notând câte mii, sute, zeci, respectiv unităţi conţine acesta. De exemplu, numărul 3207 se poate reprezenta în mai multe moduri echivalente: 3m2s7u (3 mii 2 sute şi 7 unităţi), 32s0z7u (32 sute 0 zeci şi 7 unităţi), 32s7u, 3207u, etc.

Pentru a compara două numere naturale, eudorienii folosesc semnele < şi >, acestea având semnificaţia cunoscută şi pe Terra, iar pentru a calcula suma a două numere naturale utilizează semnul +.

Pentru a testa abilităţile pământenilor în privinţa lucrului cu numere naturale, eudorienii au trimis pe Terra un fişier text ce conţine N linii, fiecare linie fiind o comparaţie de forma:

expresie1>expresie2

sau

expresie1<expresie2

Observaţi că o comparaţie este constituită din două expresii separate prin semnul < sau prin semnul >.

O expresie este compusă dintr-un număr natural sau dintr-o sumă de două sau mai multe numere naturale, toate scrise în forma eudoriană. Fişierul nu conţine caractere spaţiu.

Cerinţă

Scrieţi un program care determină câte dintre comparaţiile date utilizează semnul <, precum şi valoarea de adevăr a fiecărei comparaţii dintre cele N date (afişând 0 dacă acea comparaţie e falsă, respectiv 1 dacă acea comparaţie e adevărată).

Date de intrare

Fişierul de intrare comp.in conţine pe prima linie numărul natural nenul N, reprezentând numărul de comparaţii, iar pe fiecare dintre următoarele N linii câte un şir de caractere corespunzător unei comparaţii.

Date de ieşire

Fişierul de ieşire comp.out va conţine pe prima linie un număr natural reprezentând numărul de comparaţii în care se utilizează semnul <. Urmează N linii, fiecare linie conţinând doar valoarea 0 sau valoarea 1. Valoarea de pe a i-a linie dintre cele N este 0, dacă cea de-a i-a comparaţie din fişierul de intrare este falsă, respectiv 1 în caz contrar.

Restricţii

  • 0 < N ≤ 1000
  • Numerele din fişier nu depăşesc în valoare numărul eudorian 1000m1000s1000z1000u.
  • Lungimea fiecărei linii din fişier este cel mult 250.

Exemplu

comp.incomp.outExplicaţii
2
120u+7z13u>2s13u
1m11s+2z+1u<2m1s2z5u+0u
1
0
1
O comparaţie foloseşte semnul <.
Prima comparaţie e falsă (203>213).
A doua comparaţie e adevărată (2121<2125).
Trebuie sa te autentifici pentru a trimite solutii. Click aici